Incotro alergi? Chiar nu pricepi ca mergi prea repede? Nici macar nu stii daca mai simti cum traiesti. Sau traiesti pentru ca esti preocupat? De lucrurile neindeplinite din agenda, de scopurile marete la care tinzi sa ajungi, la steaua favorita sau ca altcineva... Opreste-te. Stai. Stii citi ani ai? Citi ti-au mai ramas sa traiesti? Jumatate de viata? O treime?... ? In fine, nu chiar atit de mult... Ce ramine dupa tine? Ce ramine daca miine cumva dispari? Nu mai esti. Gata.
Linistete-te... Inceteaza sa fugi dupa ceva, dupa lucruri, lucruri... Calmeaza-te si priveste in urma... sau nu, mai bine priveste cum ai privi in viitor ceea ce s-a petrecut deja... cum ai privi in urma din viitor? Ce vezi? ... ca a fost prea scurta viata? sau poate tu ai trait-o prea repede?
Te-ai grabit vreodata si la un moment dat sa te opresti pentru o clipa si sa te intrebi: " pentru ce mie aceasta?"
Ce vrei sa dobindesti? Te va face cu adevarat mai fericit? Vei trai vesnic?
citeva puncte comune (mai mult sau mai putin despre belgieni) care le-am depistat
1.citesc mult( carti, romane, ziare) si peste tot(tren, autogara, repaus) 2.spala vesela si o sterg fara sa o clateasca 3.maninca sandwitch-uri levie zilinic la prinz (2 bucati de piine si cu o felie de salam sau cascaval intre, fara ca sa le puna feliile impreuna) 4.dorm in iarna plina cu geamul deschis 5.se pling de ploaia care nu o au chiar asa de des 6.beau tare multa bere 7.au foarte multe festivaluri 8.n-au afectiune fata de parinti asa cum avem noi, moldovenii...
Aeroport... lume vine, lume pleaca... Una din ultimele mele responsabilitati din YFU este sa asigur faptul ca studentii belgieni care pleaca la studii peste hotare pentru 1 an, vor decola fara probleme. Aceasta presupune sa le ajut cu check-in si sa-i petrec pina la imbarcare, totodata sa sustin si sa consolez familia si prietenii din aeroport. In fine, eu doream sa atrag atentia la faptul ca aeroportul din alt punct de vedere, e ca o cutie ce le stringe pe toate: lacrimi, zimbete, fericiri si tristeti, dezamagiri, sperante, asteptari... E ca un punct de legatura intre oricare altul de pe glob. El stie ca oricum nu ar frustrarile si emotiile oamenilor, el va fi acel care le va vedea pe toate. Si tot ramine acelasi, fara sa-si schimbe destinatia, chiar daca are directii peste tot. Le suporta certurile, necazurile si parerile de rau, ca mai apoi sa stie, ca dupa toate, vor reveni placerile, zimbetele si luminile din ochii oamenilor. Azi pleaca, dar el e cu speranta ca vor reveni intr-o zi, pentru ca din nou sa plece.
Azi m-am trezit dimineata si zimbesc. Respir, am tot ce-mi trebuie ca sa traiesc linistit : -familie careia ii datorez viata ; -miini cu care fac lucrurile ; -picioare care ma duc unde vreau si cit de repede sau incet vreau ; -aud sunetul tacerii ; -vad raze de soare ce ma incalzesc ; -pot atinge vintul ; -mirosi ploaia ; -simti dragostea ;
Ajut oameni care intreaba daca pot sa-i ajut si simt cum deja fac parte din comunitate.
Ce-i frumos in viata asta ? Probabil totul, daca stii din ce unghi sa privesti... Eu vad frumos aproape in tot! De aceea viata e minunata !
Dar cine judeca ce-i frumos si ce nu ? fiecare dupa cum vede, aude, atinge si simte...
Cit ne costa sa spunem "Have a nice day! = Sa ai o zi frumoasa!" ? un gind, un zimbet, o dorinta, o vorba? Daca crezi ca acestea merita sa fie spuse pentru a face un om sau altul mai fericit, atunci spune-o: - celor care-i cunosti sau strainilor; - celor de care iti pasa sau nu; - celor care-i iubesti sau care nu-i iubesti...
Fa ziua altuia mai frumoasa, s-ar putea si a ta sa fie mai frumoasa, deoarece totul se afla la noi in cap, in gindurile si sufletul nostru.
Se zice ca Belgia e tara festivalurilor, nu stiu pe cit e de adevarat aceasta, dar ce am aflat si vazut eu in ultima saptamina, demonstreaza un pic afirmatia.
Joi dimineata, orele 8, gara de trenuri din Leuven. Nu puteam sa cred ce-mi vad ochii: mii de oameni cu rucsacuri mari in spinare, persoane de la 5 la 80 ani, coordonati de politie, ordonati in rind a cite 10 aproximativ, plecau intr-o anumita directie, nu puteai sa vezi nici inceputul nici sfirsitul rindului. Toti plecau la festival...
Rock Werchter Festival - se zice ca e unul din 5 cele mai mari din Europa - al 35-lea an consecutiv. 4 zile de festival... Undeva nu departe de Leuven, in mijlocul naturii, cu aproximativ jumatate de milion de persoane. Cu participare a trupelor din intreaga lume ( voi enumara doar citeva din cele peste 60 - Rammstein, Pink, The Ting Tings, Gossip, Empire of the Sun, Alice in Chains, Green Day, Editors, Jack Johnson, Muse, Phoenix, Stereophonics...). Nebunie frumoasa :)
Din pacate eu nu am putut sa plec, trebuia sa procur bilete cu jumatate de an in urma :), dar cite putin am prins si eu din festival, la radiou, cind a fost pusa transmisiunea in direct pentru citeva ore.
Si multe alte festivale... In Leuven, primaria organizeaza in fiecare vineri din iulie, festivaluri "LA PLIMBARE". Fiecare vineri este o anumita tematica a festivalului: prima vineri- jazz, a 2-a vineri - folk s.m.d. Tare mi-a fost placuta mirarea cind am participat si eu primele 2 saptamini la festival. 3 scene mari la 500 metri una de alta, cu 3 diferite trupe de muzica, lume multa si atmosfera lejera si placuta.
urmeaza alte festivaluri din Belgia, unde poate am sa mai plec si eu... e atita... interactiune si socializare...
Aceasta la sigur avem de invatat de la belgieni. Sa organizam festivaluri si sa putem sa petrecem timpul frumos... cu muzica!
P.S. nu am dorit sa raportez aceste festivaluri cu cele din Moldova... pur si simplu cele din Moldova, la mine ele se asociaza cu uite-te la aia, uite-te la celalalt ( mai bine m-as uita eu in oglinda), ei hai hadem de aici, mai bine sa bem vodka si sa ne imbatam... si sa uitam ca suntem oameni,... hai sa fim animale...
Poti si tu sa savurezi din dansul Irlandezilor in micul videoclip (am incercat putin sa redau atmosfera din realitate:) )
ora 7 seara, ora 2 noaptea, ora 5 dimineata - eu, linistita imi continui drumul, conducind transportul meu favorit, bicicleta mea favorita, plimbindu-ma sau vorbind la telefon dintr-un capat in altul al orasului. cu cita siguranta traiesc in Belgia? sunt mai singura decit in Chisinau, dar parca mai cu siguranta traiesc aici, nu stiu cum.
ce ma face sa ma simt mai in siguranta in Belgia? 1) strazile cele mai luminate din Europa 2) politia care ma ajuta deobicei 3) oamenii calmi 4) Dumnezeu
Bineinteles ca nu sunt paduri fara uscaturi, dar incerc sa evit uscaturile si sa ma apropii de cele verzi si inflorite.
in cazul dat am sa ma destainui, ca nu sunt cel mai bravo locuitor al Leuven-ului. De mai bine de jumatate de an, de cind utilizez bicicleta, zilinic trebuie sa o parchez la statia de biciclete de linga statia de trenuri. Eu fiind deobicei (citeodata) mai necalculata in timp, intirzii la tren, care e foarte exact, iar ca sa iau urmatorul, trebuie sa astept o ora in statie. Plus la aceasta, de fiece data cind incerc sa parchez bicicleta la parcarea imensa, imi ia mai bine de 10 minute ca sa gasesc un loc liber. De aceasta, eu deobicei las bicicleta chiar linga statia de trenuri. Pai uite ca de jumatate de an, totul a fost ok, pina cind intr-o buna zi veneam de la lucru si nu am mai gasit bicicleta unde o lasasem dimineata. Mi-au furat bicicleta, uaaaaaa! sunt fara ea foarte inceata, adica bicicleta imi ajuta sa fac lucrurile prin oras mult mai rapid, salvind zilnic ore intregi de timp. In ultimul timp tot auzeam vorbe de tipul, daca nu ti se fura bicicleta din Leuven, apoi cum de altfel ai sa stii ca faci parte din localnici. Imi parea ca deja simt ca traiesc in Leuven, fac parte si din localnici, dar totusi eu imi doream bicicleta inapoi cumva. Am intrebat pe o persoana, doua, trei, pina cind m-am apropiat de un politist. P:"Bicicleta ta e la politie", sa pleci sa o iei de acolo miine dupa orele 5 pm. Rasuflind usor ca-mi voi recupera bicicleta a 2-a zi, am mers linistita spre casa.
a doua zi: Astept linga o poarta enorm de mare rosie, cu nici o inscriptie ca as putea de aici sa-mi iau bicicleta inapoi. Timp de 10 minute cit a mai ramas pina la ora 5, s-au adunat alti multi tineri si adulti. La ora 5 exact, se deschide poarta rosie. "Intrati urmatorul!". Pina a ajunge la oficiu, am parcurs un traseu de vreo 200 mentri intr-o incapere imensa plina cu mii de biciclete si sute de masini prafuite in dreapta si in stinga mea. Ma gindeam la acest moment ca nu sunt singura "bludnika" pe lumea asta :). "Pasaportul si contractul de inchiriere a bicicletei va rog... " atita tot a trebuit sa arat, pentru ca sa-mi recapat transportul. Intrebam daca nu trebuie sa platesc, ce trebuie sa fac... Mi s-a raspuns calm: "sa pui data viitoare bicicleta la parcare". Ce fericita eram :). Minte nu stiu daca am invatat. Cred ca asa suntem noi moldovenii: Chiar nu ne invatam minte pina nu platim cumva?
ma gindeam ca in viata suntem la fel. Nu invatam din lectie, pina cineva nu ne da in cap, sau pina nu ne doare. Voi incerca de miine sa fiu o persoana mai responsabila. ma voi trezi cu 10 minute mai devreme ca sa parchez bicicleta la parcare. Promit! pentru mine promit :)
Waka waka – am dansat in ultimele zile mult dupa aceasta melodie. Cumva fara sa vreau imi ridica dispozitia :) de fapt nu despre asta vroiam sa scriu.
Iaka iaka am 25 ani... Sa ma bucur sau nu? Cit am sa traiesc am sa incerc sa fiu fericita de orice zi din viata mea, am sa incerc sa fac bine in fiece zi, am sa incerc sa invat citeceva nou in fiece zi, am sa incerc sa iubesc in fiece zi... asa cum am facut de altfel si pina acum.
De aproape o luna nu am mai scris pe blog. Nu vreau sa gasesc motive pentru care nu am facut aceasta, dar in aceasta luna sunt fericita. Sunt fericita pentru ca am fost in Moldova, mi-am vazut familia si casa, citeva rude si citiva prieteni. Zile putine am stat, dar le-am utilizat la maxim. Si va spun de ce. Am impresia ca nu imi mai ajunge aceasta viata pentru ca sa vad toate frumusetile pamintului, sa spun parintilor si familiei cit ii iubesc, sa pot savura compania prietenilor, sa calatoresc in Moldova, sa pot cuprinde pamintul. Imi pare prea putin o viata.
Fiind in Belgia, am vazut aceasta tara in lung si in lat, si e frumoasa Belgia, si are locuri istorice, si e accesibila… in asa mod mi-am dat seama ca de fapt vizitez aceste locuri in Belgia, dar de ce oare niciodata nu am fost interesata sa calatoresc in Moldova? Pai uite, de aici, mi-am zis ca orice moment ce il voi prinde in Moldova, voi calatori, ca sa vad locurile nu modificate de om, ci cele date de Dumnezeu, cele naturale. Iar noi (mama draga) cite din astea avem… e plina Moldova de peisaje si locuri extraordinare. Am “tarcit” 24 ani in Moldova si inca in citeva tari (datorita programului YiA), si am vazut strictul necesar. De la 25, incep a calatori in Moldova si in lume... pentru mine
am aflat intimplator de castelul Arenberg, care se afla la 15 min de casa mea. Asta e... citeodata nici nu avem idee de ce se afla linga noi, tot ce trebuie sa facem e sa deschidem ochii mari! Atitea putem descoperi intimplator...
azi si miine in Leuven va avea loc una dintre cele mai mari festivitati "Leuven in Scene", se asteapta peste 5000 de persoane sa vina. uuuhhhh abia astept...
Weekend-ul precedent a fost unul foarte emotional. Studentii ce au invatat in Belgia pentru 1 an, curind vor trebui sa plece inapoi acasa. Alina-studenta din Moldova, probabil ca a fost la fel de emotionata, sau chiar mai mult decit ceea ce am simtit eu. Evaluari ale unui an intreg din viata ta, ce vei lua cu tine inapoi, ce prieteni ti-ai facut, intelegi o limba noua, ce imprejurari ai trait si cite ai reusit sa faci intr-un an, cit de mult te-ai schimbat... acestea au fost citeva intrebari la care au incercat sa mediteze si sa raspunda tinerii. Alaturi de ei am incercat si eu sa retraiesc momentele, caci eu ma aflu aproape de situatia lor. Sunt departe de familie, tara, casa, prieteni, intr-un mediu nou, diferit de cel in are am trait, doar ca in cazul meu diferenta e ca traiesc independent ci nu cu familie gazda. Atunci cind in ultima zi de weekend, intr-o camera plina de luminite, cu muzica lenta, cu atmosfera placuta, abia de incapeam cu totii, s-a citit un text (care am sa vi-l propun mai jos), aflindu-te in aceasta situatie, incepi a plinge, caci stii ca doar intr-un an atitea s-au schimbat, sau poate ca aceste emotii le pot trai doar moldovenii?!?!?... doar Alina a inceput a plinge, a plinge de bucurie... isi spunea optimista propozitii de tipul: “o sa-mi fie atit de mult dor de familia mea gazda, de colegii de scoala, de locurile istorice din Belgia, de dragostea mea, de gindirea oamenilor de aici...”. Aceste cuvinte le poti spune atunci cind traiesti din plin 1 an, cum nici nu ti l-ai inchipuit, aceste cuvinte le poti spune atunci cind cresti... Alina creste...
Oare ce emotii am sa simt eu in jumatate de an? Oare voi varsa si eu lacrimi sau am sa zimbesc? Oare cum va fi cind voi pleca? Idee nu am. Acum insa stiu ca trebuie sa traiesc aceste momente cit sunt aici din plin, sa le savurez cum nu le voi mai putea intoarce. Ce va fi peste jumatate de an, Domnul stie, voi vedea si voi scri...
Totul inteleg..., dar iata cita ura poate sa incapa intr-un om mic si slabanog? Situatia omului: La 22 ani, 45 kg, traind independent si fiind asigurat social de catre stat... sa spui la tot pasul “eu urasc”: “urasc aceasta ploaie”, “urasc caldura insuportabila”, “urasc blocul in care locuiesc”, “urasc ca mi-am taiat parul”, “urasc acesti oameni”, “urasc acest stat”, “urasc”, “urasc”, “urasc”... unde poate sa ajunga gindirea omului, cind ii este infiltrat cuvintul “urasc”, ce il foloseste de sute ori pe zi? A incercat macar sa schimbe ceva? Cel putin sa spuna ca incearca sa iubeasca... Eu incerc sa gindesc pozitiv, si nu stiu cum si viata mea parca merge mai pozitiv :), pentru ca eu incerc sa iubesc: “iubesc acest soare”, “iubesc ploaia”, “iubesc glodul care trebuie sa-l spal zilinic de pe incaltaminte in toamna ”, “iubesc drumurile de baligar si mirosul acestuia”(baligarul imi adduce aminte de cel mai bun lapte din lume “lapte de la nana Tamara”), “iubesc oamenii”, “iubesc aceasta tara”, “iubesc aceasta viata”!
cineva sarbatoreste 9 mai pentru ca este Ziua Victoriei, cineva sarbatoreste - pentru ca-i Ziua Europei. Pentru mine insa e ceva mai speciala aceasta zi, pentru ca pe 9 mai este ziua MAMEI mele. Pentru mine mama este... este... este... nu pot explica in cuvinte (cer iertare mamei!). Dar atunci cind ma gindesc la MAMA, ma gindesc la copilaria mea, ma gindesc la prietenul meu de-o viata, la faptul ca ea este gata oricind sa-mi asculte nedumeririle vietii mele, si sa ma ajute cum si cu ce poate. Mai multa energie si rezistenta ca la ea, nu cred ca am vazut undeva in lume, caci dupa ziua de munca de 10 ore, venind acasa, ne punea mincarea cea mai buna pe masa, ne spala, si mai avea energie sa ne si mai asculte poeziile sau temele pentru acasa, sau sa ne ajute chiar sa le memoram sau sa le intelegem. Tare multe a facut mama pentru mine, si viata mea intreaga nu cred ca e de ajuns sa o rasplatesc cumva.
Ce este mama ta pentru tine? Cind i-ai spus ultima ca o iubesti (daca o iubesti)? Cind ai sarutat-o pe obraz si ai imbratisat-o ultima data?
Eu de fiece data incerc sa spun pe telefon ceea ce simt, faptul ca o iubesc. Din pacate nu pot sa o imbratisez si sa o sarut zilinic inainte de a iesi din casa, nu sunt linga ea :(. Primul lucru care il voi face cind o voi vedea, va fi acesta. Eu imi iubesc mama, si azi i-am spus aceasta...
P.S. in poze sunt ilustrati: mami cu nepotelul meu dragalas :)
Here I am, half of my EVS (European Voluntary Service) from the Youth in Action program has passed. Even though my expectations where different, even though I didn’t expect to have so many shocks in a country where people think different than in Moldova, even though for the last half a year I had to understand this culture and to learn the work I had to do... all these was worth it.
I don’t want to make evaluations or to criticise; I just want to share some of my experiences, from which many people and me call it “University”.
Although you don’t receive any certificates or diplomas at the end, the practical side and daily experience help you to understand some things or make you think different than you did till now. When you look at the ordinary days as the most spectacular and you live them because you want to enjoy learning from everything and use each possibility and opportunity to see the world. When you experience things which you were watching just on TV or reading from books. When all those things happen, then you can say you try to live.
When in the evening you are nearly home at 11 pm, and you still find 2 square km of a green landscape near your house and you lay down on the grass for half hour more, smiling at the stars, then you can say “what a perfect day I had!” without being afraid what will happen the next day.
I never said it would be easy, and I don’t want to be easy, but the things which have happened this last half a year, let it be in the YFU’s office (thanks a lot to the colleagues and to the volunteers, who are helping me and from whom I’m learning), let it be in the Kot, let it be in the park or in the garden of the students dormitory, let it be at different events... I’m learning. I can learn these things just in one university – “University of Life”.
And it doesn’t matter how many studies we finished, or the level of those studies is, the life experience is teaching you what any of those university can teach you.
Maybe this half-year brought me everything which could fit in a persons life in half year: Happiness and sadness, feelings and emotions, tears and thrills ... probably much later from all these I will take memories and love.
I don’t have any idea of what is going to happen to me in the next half a year. I don’t know what summer and autumn will bring me, I don’t know where I will be and what I will eat in half a year, I don’t know near whom I will be and what will I do (will I study or work, or will be unemployed?), but nothing will cost me to live and to smile, to cry and to feel, to believe and to love.
P.S. half a year ago I didn’t know I would start loving rain...
Exact cu o jumatate de an in urma, am venit in Belgia pentru a ma implica timp de un an, cu ajutorul programul Youth in Action (Tineret in Actiune), si anume EVS, in cadrul ONG-ului YFU (Youth for Understanding=Tineri pentru intelegere). Chiar daca asteptarile mele au fost diferite; chiar daca nu-mi inchipuiam cite socuri ma asteapta intr-o tara, unde oamenii gindesc ceva mai diferit decit in Moldova; chiar daca pentru jumatate de an a trebuit sa inteleg aceasta cultura si sa invat lucrul ce a trebuit sa-l fac, toate acestea au meritat. Nu vreau sa fac evaluari sau critici, vreau doar sa-mi expun citeva experiente in ceea ce numesc eu si multi altii-Universitate. Atunci cind nu primesti certificate sau diplome la sfirsit, atunci cind practica si experienta zilinica te ajuta sa intelegi anumite lucruri, sau te pune sa gindesti diferit decit o faceai pina acum, atunci cind privesti zilele obisnuite ca fiind cele mai spectaculoase si le traiesti pentru ca vrei sa savurezi invatind din tot si utilizind orice posibilitate si oportunitate sa vezi lumea, atunci cind experimentezi lucruri care le priveai doar la TV sau le citeai in carti, atunci (poate) poti sa spui ca inveti a trai. Cind seara mort de oboseala ajungi aproape de casa la orele 11 pm, si mai gasesti doi metri patrati de peisaj linga casa si mai stai lungit pe iarba jumatate de ora, zimbind la cer si stele, atunci poti sa spui „ce zi perfecta am avut!”, fara ca sa-ti fie frica ca ziua de miine poate sa-ti aduca lucruri neasteptate. Nu am spus niciodata ca va fi usor, si nici nu vreau sa fie usor, dar lucrurile care se intimpla in ultima perioada in viata mea, fie in YFU (Multumesc colegilor si voluntarilor care ma sustin si de la care invat!), fie in Kot, fie in parc sau ograda caminului de studenti, fie la diverse evenimente... invat. Pot invata aceste lucruri doar intr-o singura universitate – Universitatea Vietii. Si ori cite studii nu am avea, pre sau post-universitare, cit de pompoase nu ar fi ele, experienta de viata te invata ceea ce nu-ti pot oferi celelalte din urma. Probabil ca aceasta jumatate de an mi-a adus tot ce putea sa incapa in viata unui om timp de jumatate de an... fericiri si tristeti, sentimente si emotii, lacrimi si fiori... probabil ca mult mai tirziu din toate astea voi lua amintirile si dragostele. Nu stiu ce se va intimpla in urmatoare jumatate de an cu mine, nu stiu ce-mi va aduce vara si toamna, nu stiu unde ma voi afla sau ce voi minca peste jumatate de an, nu stiu linga cine am sa fiu si ce voi face (voi studia sau voi lucra, sau voi fi somer :)), dar nimic nu ma costa sa traiesc si sa zimbesc, sa pling si sa simt, sa cred si sa iubesc. P.S. Acum jumatate de an in urma nu stiam ca voi incepe sa indragesc ploaia...
A iesit soarele... parca e o lume aparte de tot ce se intimpla in lume, parca e orasul lor-a studentilor, a tinerilor, ferit de tot si de toate , undeva departe in mijlocul pamintului. Nu au treaba cu nimeni si nimic. Si-au primit libertatea si profita de ea din plin. Sa iesi in aer liber, in parcuri pe iarba si sa stai in cercul prietenilor tai, sa cinti cintece la chitara, sa joci carti, sa bei bere, sa iei prinzul, sa citesti o carte, sa maninci inghetata… si sa iti para ca esti doar tu si cei din jur cei poti zari, fara sa-ti pese de ce vor zice oamenii care vor trece pe alaturi sau politia care ca si cum supravegheaza locurile publice. Sa stai pentru ca-ti place si pentru ca vrei sa stai la soare, sa stai pentru ca sa simti aceasta libertate-de a fi tinar. Cam asa as putea sa descriu ceea ce se intimpla in Leuven-orasul studentilor, de vreo 2 saptamini, dupa sarbatorile de Pasti,... de cind a iesit soarele...
Cind vrei sa pleci in Europa, propun sa faci prima vizita linga Atomium in Bruxelles, la Mini-Europe. Aici ai posibilitatea sa exploarezi EUROPA… orase importante, cladiri, locuri istorice, mare, munti toate in miniature. Vrei sa faci poze ca si chinezii cind vezi cit sunt de bine si perfect redate aceste locuri. Chiar ai impresia de o calatorie spectaculoasa de o ora sau mai mult, depinde de cite poze faci :), unde in lung si in lat savurezi… de la Londra la Venetia, de la Stockholm la Athena. Sa fie aici spiritul Europei? Idee n-am, dar sunt mindra ca vazusem cam jumatate din locuri si in realitate. Si asta datorita Programului Youth in Action (Tineret in Actiune), in care ma implic de aproape 5 ani. Simt spiritul Europei, oriunde nu as fi!
Iaca asa e cind asculti cintece care iti aduc aminte de Moldova si de tot ce a fost in viata ta pina acum acolo. Pur si simplu nu le-am putut evita. Pur si simplu citeodata dai peste ele fara sa vrei, faci click la shuffling si iaka, iti cinta un Cranberries sau o Enigma... Si stii ca sunt ca drogurile, cind incepi sa la asculti, nu mai poti sa te opresti... e ora 1,2,3, 4... mine ma scol la 7, iar o noapte de 3 ore dormite.
Iaka asa la miez de noapte ma rupe cite un dor de casa... dor de Moldova...
Ei cum sa le lamuresti la Belgieni sau la alte nationalitati cuvintul DOR… pur si sumplu nu ai cum. Nu poti si asta-i tot...
Si-atunci cind ti se rupe inima cind asculti un cintec la care sareai in sus cu prietenii in moldova, sau vre-un cintec dupa care te simteai atit de bine printre culoarea verde primavara...
Incotro alergi? Chiar nu pricepi ca mergi prea repede?
Ce vezi? ... ca a fost prea scurta viata? sau poate tu ai trait-o prea repede?
